Acest Voucher este donat din inimă de Clubul Imbold Galați.
Îți mulțumim că ai ales să susții proiectul Leru!
Poți folosi acest voucher pentru a face o tură cu caiacul pe Siret, organizată de bincunoscutul Valerică Rîmbu - Clubul IMBOLD Galați.
Ai posibilitatea să achiziționezi 1 sau mai multe vouchere - pentru o tură de 3-4 ore maxim pe Siret, care va fi programată în perioada următoare, pentru toți cei care au achiziționat voucherele (la o dată care va fi anunțată din timp).
Tura cu caiacele se adresează atât celor experimentați, cât și celor neexperimentați (adulți, precum și copii însoțiți de părinți), organizatorii având echipamente de protecție adecvate.
Anul acesta, Valerică Rîmbu se alătură cauzei Leru după ce, ani de zile, a promovat sportul și educația prin sport și a strâns fonduri pentru diverse cauze umanitare.
"Toată viața am trăit lângă apă și pe apă. Am 63 de ani, iar ultimii i-am petrecut încercând să schimb în bine mentalitatea oamenilor despre mediul înconjurător, despre practicarea sporturilor și despre strângerea de fonduri pentru cauze umanitare ușor de verificat. Îmi plac lucrurile clare, făcute bine și din suflet. Îmi doresc să fiu un exemplu pozitiv pentru generațiile viitoare" - declară Valerică Rîmbu.
Urcă în caiacul cu ler al lui Valerică Rîmbu și ajută și tu 15 liceeni din SE-ul României să beneficieze de un program complex de educație financiară și antreprenorială!